Cele mai bune cursuri de Cake Decorating pe care le poți face în România la standarde internaționale! Pur și simplu profesionalism și pasiune pentru frumos!
Locul perfect unde poti invata sa decorezi torturi! Oameni deosebiti, tehnici remarcabile!
În momentul în care mergi într-un loc pentru prima dată și întalnesti un om, pe care nu l-ai mai văzut niciodată în viață, care prin comportament, prin explicațiile date, prin tehnică și cu o rabdare pe care rar o mai intâlnești la oameni, nu ai cum să nu revii iar, și iar, și iar, la alte cursuri.
Cursurile organizate de Rodica Bunea, sunt cursuri pentru toate categoriile, orice nivel de pregătire și pe ințelesul tuturor.
Am participat până acum la două cursuri și cu siguranță voi mai participa! Organizare, atmosferă, profesionalism, în toate vezi pasiune, felicitări pentru tot ceea ce faci!
Recomand cu mare drag! Atmosfera în care lucrezi este relaxată dar profesionistă. M-am simțit minunat iar informațiile foarte prețioase. Chiar îmi doresc să revin. Rodica, îți mulțumesc!
Cele mai bune cursuri! De nota 10 de la organizare, desfășurarea cursului și până la atmosferă. Să tot revii pe la Academie! Felicitări Rodica Bunea pentru profesionalismul de care ai dat dovadă, pentru pasiunea și efortul pe care le depui de fiecare dată!